Artroza articulației interfalangiene a piciorului
Tratamentul chirurgical Boala artrozică reprezintă un grup de afecțiuni care are ca principală caracteristică dezechilibrarea proceselor de degradare și sinteză la nivelul cartilajului articular și osului subcondral determinând distrugerea cartilajului articular și modificări ale osului subcondral caracteristice bolii artrozice.
Artroza este considerată o boală neinflamatorie a articulațiilor mobile fiind caracterizată prin durere, deformare și mărire de volum a articulației cu limitarea mobilității articulare.
Piciorul reumatoid Din Articole Definitii Ce este piciorul? Acea parte a mebrului pelvin inferior situata distal mai jos de glezna.
Din punct de vedere patologic apare alterarea biochimică și structurală a cartilajului articular cu leziuni distructiv-erozive ale cartilajului și scleroza osului subcondral cu apariția de artroza articulației interfalangiene a piciorului osoase și osteofite. Artroza este cel mai frecvent o afecțiune monoarticulară, fiind foarte rar poliarticulară, având o etiologie necunoscută. Apare târziu în cursul vieții și afectează în principal mâinile și articulațiile mari ale membrelor inferioare.
Epidemiologie Este cea mai artroza articulației interfalangiene a piciorului suferință articulară a cărei incidență crește cu vârsta. Bărbații și deformarea articulației gleznei cu artroză sunt egal afectați artroza articulației interfalangiene a piciorului vârsta de 55 de ani, dar peste vârsta de 55 de ani sunt mai frecvent afectate femeile, raportul bolii artrozice femei versus bărbați fiind de 2 la 1.
Artozele interfalangiene sunt mai frecvente la femei însă peste 65 de ani coxartroza este mai frecventă la bărbați. Structura cartilajului articular normal Cartilajul articular are două funcții principale și anume: transmiterea încărcăturii mecanice de la un os la celălalt și amortizarea forțelor tratamentul articulațiilor mari de umăr constituie o suprafață netedă de lubrifiere care permite ca oasele să alunece în interiorul articulației și să nu existe forțe de frecare în realizarea mișcării.
Cartilajul este supus în mod normal unui proces lent și continuu de remodelare internă care este rezultatul activității condrocitelor celulele țesutului cartilaginos și al celulelor sinoviale. Condrocitele normale au o activitate metabolică foarte intensă și sintetizează colagen, proteoglicani și enzime de catabolism ale cartilajului articular. Rezistența cartilajului la întindere este dată de organizarea fibrelor de colagen într-o rețea densă, întinsă de-a lungul țesutului.
Moleculele precursoare ale colagenului sau protocolagenul sunt sintetizate și secretate de condrocite, însă sinteza țesutului fibros are loc extracelular.
Proteoglicanii interacționează cu fibrele de colagen determinând rezistența cartilajului la forțele de forfecare și compresiune. Fibrele de colagen nu au o distribuție întâmplătoare, astfel că în zonele superficiale ale cartilajului sunt dispuse în fascicule groase paralele cu suprafața acestuia servind ca membrană limitantă și la distribuirea forțelor de compresie, în zonele mijlocii ale cartilajului sunt distribuite mai neregulat dar predomină fasciculele oblice implicate în rezistența la tensiune iar fibrele din zona centrală sunt dispuse perpendicular pe suprafața cartilajului și servesc la delimitarea zonelor de cartilaj calcificat de cel necalcificat și la delimitarea de osul subcondral.
Poziția fibrelor de colagen este menținută de către proteoglicani dar acestea sunt conectate și la alte componente ale matricei cartilaginoase și anume fibronectina, condronectina, ancorita și la celulele cartilajului. Sarcinile electrice negative fixe ale glicozaminoglicanilor atrag un număr mare de cationi ceea ce produce o osmolaritate crescută care este inflamația articulațiilor picioarelor și artroza de retenția apei în cartilaj.
Condroitin sulfatul este glicozaminoglicanul predominant în constituția cartilajului și are doi izomeri: condroitin 4 sulfat și artroza articulației interfalangiene a piciorului 6 sulfat.
Primul predomină la copii și adolescenți iar al doilea predomină la adult. Incompresibilitatea relativă a moleculelor de proteoglicani determină rezistența la compresiune și elasticitatea țesutului cartilaginos. Există două clase majore de proteoglicani în alcătuirea cartilajului articular: agrecani care sunt proteoglicani agregați cu acidul hialuronic și proteoglicanii mici.
Contribuie astfel la organizarea și stabilizarea legăturii dintre proteoglicani și rețeaua de colagen, hidratarea agrecanilor conferind rezistență și elasticitate cartilajului și facilitează funcția lui de purtător de greutate. Integritatea moleculelor de acid hialuronic este responsabilă pentru integritatea agregatelor de proteoglicani. Acidul hialuronic este un polizaharid liniar compus din unități dizaharidice de acid gicuronic și N-acetil glicozamină fiind sintetizat de către condrocite și sinoviocite.
Artroza mainilor: de ce apare si cum se trateaza
Acidul hialuronic este prezent la nivelul articulației atât în matricea cartilaginoasă cât și în lichidul sinovial. Lubrefierea este asigurată de acid hialuronic cu greutate mare. Funcționează și ca proteină de legătură care stabilizează macromoleculele de proteoglicani. Prezența de acid hialuronic cu greutate moleculară mare și în concentrație mare duce la creșterea vâscoelasticității lichidului sinovial având funcția de lubrefiere optimă la forfecări mici și absorbție a șocului la forțe mari de forfecare.
Articulațiile care transmit greutatea sunt supuse repetat la sarcini locale crescute datorită numeroaselor forțe de compresie, forfecare și tracțiune care se crează în timpul mișcării.
Artroza – ce este, tratament si simptome
Deși mușchii și osul subcondral au un rol major în distribuirea energiei exercitate asupra purtătorului de greutate, cartilajul suportă forțe mecanice foarte mari pe care le repartizează datorită proprietăților sale speciale de compresibilitate, elasticitate și autolubrefiere. Artroza articulației interfalangiene a piciorului acest efect protector al cartilajului nu ar exista, osul ar artroza articulației interfalangiene a piciorului distrus rapid de forțele mari de forfecare care se crează în articulație.
Permeabilitatea hidrică a cartilajului este scăzută datorită concentrației crescute de proteoglicani. Această permeabilitate hidrică scăzută limitează cantitatea de apă pierdută în timpul compresiei prin urmare, atunci când se aplică o sarcină, cartilajul se va deforma lent și reversibil pe măsură ce apa înconjoară ca o peliculă suprafața articulară.
Când sarcina este îndepărtată, stratul de fluid exsudat pe suprafața cartilajului este absorbit de proteoglicani. Densitatea mare de sarcini negative este proprietatea care le permite proteoglicanilor să absoarbă cantități mari de apă și să se umfle. Însă proprietatea proteoglicanilor de a reține apa este limitată de rețeaua de colagen care tensionează moleculele hidratate prin urmare, cartilajul normal nu se umflă apreciabil decât atunci când este introdus într-o soluție hipotonă.
Proteoglicanii hidratați sunt comprimați în ochiurile rețelei de colagen și se crează presiuni mari în țesut. Când asupra cartilajului se exercită o forță de compresie, gelul de proteoglicani tinde să se îndepărteze de regiunea pe care se aplică forța, deși permeabilitatea hidrică scăzută și presiunea interstițială crescută împiedică pierderea apei. Deplasarea în sens ascendent este limitată de gradientul de presiune iar în sens descendent de către osul subcondral prin urmare deplasarea va fi mai mult laterală, unde este limitată de rețeaua artroza articulației interfalangiene a piciorului colagen.
Această rețea primește forțe care acționează radiar din centrul de aplicare al sarcinii și al căror vector principal este paralel cu suprafața articulară. Puterea de extensibilitate a cartilajului este mai mare în direcție paralelă cu artroza articulației interfalangiene a piciorului articulară decât în plan perpendicular pe suprafața articulară. Etiopatogenie Au fost emise mai multe teorii tratamentul ligamentezei genunchiului cu privire la cauza artrozei și factorii de risc care duc la apariția acestor boli, mai jos fiind sintetizate câteva dintre ele: 1.
Vârsta Nu este o cauză a artrozei însă asocierea epidemiologică dintre înaintarea în vârstă și artroză sugerează faptul că artroza apare ca rezultat al îmbătrânirii structurilor articulare, prin urmare vârsta este cel mai important factor de risc implicat în apariția artrozelor primare.
Schimbările care apar în țesuturi odată cu înaintarea în vârstă favorizează artroza. Există și teoria conform faptului că dezvoltarea artrozei se produce foarte lent, prin urmare, o articulație care suferă o agresiune la vârste tinere va prezenta modificări de artroză la ani de la această leziune. Pe măsură ce persoana înaintează în vârsta apar modificări ale biomecanicii articulare care se asociază cu remodelare osoasă.
Cu vârsta crește și congruența articulară dar se respectă configurația normală a articulației.
Artroza este o boala degenerativafoarte frecvent intalnita, caracterizata prin degradarea progresiva a cartilajului articular, insotita de o reactie a osului subcondral. Artroza apare la nivelul articulatiilor cu mobilitate mare, pentru a caror functionalitate cartilajul joaca un rol important.
Modificările articulare determinate de vârstă acționează atât prin interferența cu nutriția țesutului cartilaginos cât și prin alterarea distribuției sarcinilor de forță, astfel încât, zonele de cartilaj care înainte nu erau solicitate, vor fi supuse unor forțe de compresiune semnificative. Compoziția biochimică a cartilajului se va altera ca răspuns la stress-urile mecanice la care cartilajul este supus.
Aceste modificări sunt atribuite eronat îmbătrânirii, ele reflectă doar răspunsul normal al țesutului la schimbarea solicitărilor funcționale care se exercită asupra lui.
Artroza: simptome, diagnostic şi tratament
Vârsta este asociată și cu modificări ale sistemului nervos periferic cu scăderea vitezei de conducere nervoasă și diminuarea activității reflexe, prin urmare tulburările neurosenzitive pot predispune anumiți indivizi către artroză sau pot duce la dezvoltarea unor artroze mult mai severe.
Concentrația de acid hialuronic crește cu vârsta dar greutatea sa molecular săcade prin urmare, se vor forma agregate mai mici de proteoglicani, ceea ce va duce la alterarea proprietăților cartilajului și la creșterea permeabilității hidrice.
Alterarea matricei cartilaginoase Poate fi primară și secundară. Alterarea primară este ereditară și apare în cadrul familiilor cu condrodisplazie și artroze poliarticulare determinate artroza articulației interfalangiene a piciorului mutații punctiforme în ADN-ul complementar care codifică tipul II de colagen. Alterarea secundară apare în hemocromatoză, boala Wilsongută, condrocalcinoză, ocronoză. În toate aceste boli hemosiderina, cuprul, cristalele de urat monosodic sau pirofosfat de calciu și acidul homogentisinic se depun în matricea cartilaginoasă.
Apare astfel degenerarea condrocitelor și creșterea rigidității matricei cartilaginoase. Agrecanii inhibă depunerea sărurilor de calciu și urat monosodic prin urmare, în aceste cazuri de agregare a cristalelor este implicat și un defect de agregare al proteoglicanilor, demonstrat în fazele precoce ale artrozei.
Alterarea metabolismului condrocitelor Este fenotipică și independentă de factorii de mediu. Condrocitele nu mai sunt capabile în artroză să-și replice ADN-ul la capacitatea normală. Traumatismele articulare Sunt un factor important în dezvoltarea artrozei întrucât există o anumită zonă de solicitare la care cartilajul își păstrează integritatea și funcția normală.
Când se depășește o anumită sarcină, țesutul va intra în suferință. Articulațiile imobilizate mult timp ca urmare a unor fracturi osoase suferă de atrofie a cartilajului și alterări metabolice și degenerative. Aceleași procese se observă și în artrozele care apar după fracturi prost reduse, apărând incongruența articulară sau osteonecroza. Nu se știe însă dacă în traumatismele de grade mici precum solicitările repetate din timpul activităților zilnice obișnuite pot artroza articulației interfalangiene a piciorului la artroză.
Microfracturile posttraumatice duc la creșterea remodelării în zonele de cartilaj calcificate și la subțierea zonelor artroza articulației interfalangiene a piciorului, acestea fiind modificări tipice de artroză.
Traumatismele repetate determină creșterea durității osului subcondral și creștera uzurii cartilajului subiacent. Cartilajul articular este rezistent la forțele de forfecare dar vulnerabil la forțele de compresie.
Artroza picioarelor: simptome și tratament
Așa se explică frecvența crescută a artrozelor de umăr și cot la jucătorii de baseball, a artrozelor de gleznă la balerini și a artrozelor metacarpofalangiene la boxeri. Osul subcondral, datorită plasticității sale funcționează ca un atenuator major al șocurilor.
Când sunt supuse forțelor, atât cartilajul cât și osul subcondral se deformează și o mare parte din suprafețele articulare vin în contact determinând distribuirea încărcării articulare pe cea mai mare arie posibilă. Sarcinile excesive determină microfracturi ale trabeculelor subcondrale care se vindecă prin formare de microcaius și remodelare.
Categories Tags Artroza este o boala cronica degenerativa a articulatiilor, bazata pe: degenerare a cartilajului articular, cu o modificare ulterioara a suprafetelor articulare osoase, dezvoltarea de osteofite marginale, deformare a articulatiei, precum si dezvoltarea de sinovita moderata. Clasificarea Internationala a Maladiilor enumera in prezent osteoartroza, artroza, osteoartrita, si artroza deformanta, ca sinonime. Artroza este printre cele mai vechi boli umane si animale. Studiile paleontologice au gasit artroza la animale si la omul din epoca de piatra.
Trabeculele remodelate sunt mai rigide decât cele normale și mai puțin eficiente în absorbția șocurilor întrucât nu se pot deforma cu sarcina, iar congruența suprafețelor articulare încărcate este redusă.
Forțele vor fi astfel concentrate în anumite puncte din interiorul cartilajului.
Rolul osului subcondral în protecția cartilajului este dedus și din faptul că persoanele cu osteoporoză de femur au un risc mai scăzut de a dezvolta coxartroză, artroza articulației interfalangiene a piciorului în artroză osul este mai rigid. Alterarea reglării metabolismului condrocitelor Metabolismul celulelor cartilaginoase este reglat de metaboliți chimici proveniți din sânge, sinovială și cartilaj și de stimuli mecanici.
În stadiul compensat al artrozei, rata sintezei constituenților matricei este egală sau depășește rata degradării acestuia, datorită factorilor de creștere, cel mai important fiind IGF Alterările primare ale acestor factori de reglare determină artroza. Bolile inflamatorii articulare Fructe sudice pentru tratament comun un alt factor etiopatogenic al artroza articulației interfalangiene a piciorului întrucât inflamația are un rol foarte important în patogeneza artrozei primare intervenind atât în inițierea modificărilor patologice de la nivelul cartilajului cât și în perpetuarea acestor modificări.
Enzimele implicate în degradarea proteoglicanilor și colagenului și mediatorii inflamației determină liza condrocitelor și degradarea continuă a cartilajului.
Obezitatea Determină afectarea mai severă a articulațiilor importante datorită creșterii încărcăturii osoase pe articulațiile purtătoare de greutate și afectării biomecanicii articulare prin modificări de postură și mers. Obezitatea este asociată cu creșterea incidenței artrozelor simptomatice de genunchi, majoritatea obezilor dezvoltând artroze la nivelul compartimentului intern al genunchiului deoarece prezintă un genu varum compensator în încercarea de a aduce piciorul în interiorul centrului de gravitație atunci când coapsele sunt îndepărtate din artroza articulației interfalangiene a piciorului țesutului adipos.
Prin urmare sarcinile se vor concentra asupra artroza articulației interfalangiene a piciorului din compartimentul medial. Răspunsul imun Cartilajul articular este în mod normal avascular și aneural astfel încât sistemul imunitar al organismului este inconștient de existența sa. Este însă posibil ca unele proteine ale matricei să nu fie recunoscute de sistemul imun ca aparținând organismului și atunci artroza articulației interfalangiene a piciorului fragmente din ele ajung în lichidul sinovial leucocitele locale le recunosc ca antigene și declanșează răspunsul imun cu atacul cartilajului și dezvoltarea unui proces inflamator patologic la acel nivel.
Artroza cuprinde în general toate structurile articulației sinoviale: cartilajul articular, osul subcondral, membrana sinovială, capsula articulară, ligamentele și mușchii care înconjoară articulația.
Modificări patologice ale cartilajului articular Cartilajul este structura articulației care suferă cele mai mari modificări acesea fiind morfologice, biologice, metabolice și biomecanice. Modificări morfologice Suprafața cartilajului este neomogenă și fragmentată.
artroza piciorului
Pe această suprafață apar fisuri și ulcerații care devin întinse cu timpul, expunând osul subcondral. Cartilajul care acoperă osteofitele este mai gros și mai alb decât acela de pe suprafețele neportante. Primele modificări care apar sunt eroziunile, în stadiile precoce matricea având doar schimbări de colorație. Zonele artroza articulației interfalangiene a piciorului demarcație dintre cartilajul calcificat și cel necalcificat sunt neregulate, discontinue și penetrate de vase sanguine.
Pe măsură ce boala progresează, straturile superficiale se fragmentează mai mult și apar fisuri verticale, care coboară spre zonele de tranziție ale cartilajului. Modificări importante apar și în compartimentul celular cu creșterea numărului de celule, hipercelularitatea fiind inițial difuză și moderată, dar pe măsură ce boala progresează celulele se vor dispune în cuiburi care conțin minimul 1.
Unele dintre ele sunt metabolic active, altele sunt dormande. Odată cu progresia bolii, activitatea metabolică a acestor condrocite va tratamentul imaturității șoldului foarte mult, în final apărând moartea celulară, autodigestia și degenerescența cartilaginoasă.
Modificări biochimice Cartilajul artrozic, spre deosebire de cel normal se umfă foarte mult atunci când este cufundat în lichid, ceea ce sugerează slăbirea rețelei de colagen care nu mai limitează umflarea proteoglicanilor hidrofili. Orientarea fibrelor de colagen din vecinătatea suprafețelor articulare se pierde, și cresc distanțele dintre fibrele individuale.
Cartilajul normal conține colagen de tip II în timp ce în cartilajul artrozic se găsește predominant colagen de tip Artroza articulației interfalangiene a piciorului care sugerează că în artroză sinteza de colagen se desfășoară în urma unei schimbări fenotipice.
Fibrele de colagen din cartilajul artrozic sunt mai mici decât cele normal și rețeaua din stratul mijlociu al cartilajului este slăbită și dezorganizată.
Cele mai mari modificări artroza articulației interfalangiene a piciorului la nivelul proteoglicanilor cu scăderea concentrației și agregării acestora și scurtarea lanțurilor de glicozaminoglicani. Aceste lanțuri își modifică și compoziția prin scăderea keratan sulfatului și creșterea condroitin sulfatului. Modificări metabolice În stadiile inițiale ale artrozei apare creșterea sintezei de componenți ai matricei cartilaginoase de către condrocite.
